Evenimente culturale Evenimente culturale

Back

Biserica Mare Domnească

 

Daca în aceste zile este mai bine pentru toată lumea să stea in casă, vrem sa-i ținem la curent pe vizitatorii noștri cu obiectivele turistice pe care le pot vedea sau revedea atunci cand vor fi ridicate toate restricțiile.

Astăzi, va oferim detalii despre Biserica Mare Domnească. Acest lăcaș are o istorie demnă de a fi povestită. Lăcașul începe a fi construit în vremea lui Petru Cercel, care reușește să ridice două clădiri importante pentru dezvoltarea Curții Domnești de la Târgoviște – Biserica Mare Domnească și Palatul Domnesc – într-un timp scurt.

În Biserica Mare Domnească găsim un tablou votiv care îi înfățișează pe ctitori – Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu - ținând în mâini macheta bisericii. De asemenea, pe peretele de la intrarea în biserică apar și portretele voievozilor Matei Basarab și Neagoe Basarab. De cealaltă parte a intrării în pronaos îi întâlnim pictați pe Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Cârnul, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea.


Caracteristica principală a naosului bisericii este cafasul, acel balcon în care domnițele participau la slujbă. Acest balcon era legat de Palatul Domnesc printr-un coridor care permitea accesul în biserică direct din odăile domnești.


Biserica face parte din Ansamblul Monumental Curtea Domnească, ce poate fi vizitat de marți până duminică între orele 9 și 17.

 

 

 

 

 


The March Amulet Fair (Târgul de Mărţişor) (February-March)
Tudoriţa or Horses Easter (Paştele cailor) (March)
Easter Holidays (April-May)
Art4U school contest (May)
"W.A. Mozart" Instrumental Interpretation International Festival (May)
Live Puppets Festival (May-June)
The Night Attack (Atacul de Noapte) (June)
The Urban Culture Festival (June)
The BABEL Festival
The "Gheorghe Petraşcu" Biennial
The Folklore International Festival (September)
Folk Masters Fair (September)
Days of the Citadel of Târgovişte (September)
The Golden Chrysanthemum (Crizantema de Aur) (October)
"Moştenirea Văcăreştilor" national literature festival-contest (October-November)