Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează, în perioada următoare, ateliere educaționale interactive, care se vor desfășura în spațiile sale muzeale.
Astfel, pentru luna martie 2024, sunt propuse două tipuri de activități:
1. Însemnele Casei Regale a României - un atelier care se va desfășura la Muzeul de Istorie și care le va permite copiilor să înțeleagă rolul pe care l-a avut familia regală în realizarea statului național modern România și să cunoască ,,Însemnele regalității” (coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilioanele domnești, cifra regală);
2. Ghid de lectură a operei de artă – un atelier care se va desfășura la Muzeul de Artă și care le va oferi elevilor posibilitatea de a afla “instrumente” cu care vor putea „citi” o operă de artă, pornind de la subiect, materialele utilizate în realizarea acesteia și până la elemente de compoziție ori stil. Se va pune accentul pe comunicare – a trăirilor, stărilor, senzațiilor pe care le percep vizitatorii/elevii în preajma anumitor lucrări – ca motiv de lectură a mesajului artistic.
Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile.
Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.
Participanții la ateliere vor beneficia de vizită gratuită doar în muzeul unde se desfășoară proiectul educațional programat.