Sfârșitul acestei săptămâni vine cu o ofertă bogată de spectacole pentru iubitorii de teatru, care sunt invitați să sărbătorească Ziua Femeii printr-o serie de evenimente de excepție oferite de Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște.
Astfel, sâmbătă, 09 martie, începând cu ora 17:00, la Sala Studio, va fi pusă în scenă una dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume, “Micul Prinț”, o piesă despre inocența copilăriei, în care personajul descoperă și învață să prețuiască lucrurile valoroase din viață, în călătoria sa spre maturizare.
În aceeași zi, începând cu ora 19:00, la Sala Mare, se va juca „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, una din cele mai apreciate piese din repertoriul dramatic românesc. Piesa, scrisă într-o notă comică, este o piesă despre iubire și simplitate, în care sunt descrise micile miracole care se pot întâmpla într-o zi, într-un orășel de provincie.
De asemenea, duminică, 10 martie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul Nora, într-o nouă abordare a operei lui Ibsen, îi pune pe spectatori față în față cu o critică adusă ipocriziei sociale care roade viața de familie și relația dintre soți și care nu poate fi depășită decât prin ruperea cercului vicios: plecarea Norei pentru a se descoperi pe sine și renegarea întregii ei existențe de până atunci.