În perioada 16-18 august 2024, la Găești, în orașul în care s-a născut cel supranumit “regele naiului”, va avea loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Nai Gheorghe Zamfir.
Festivalul se va deschide în seara zilei de 16 august, la Centrul Cultural Gheorghe Zamfir – Găești, cu o conferință dedicată acestui instrument, denumită ”Naiul în lume”, cu participarea unor invitați români și străini, experți în domeniul muzical.
Evenimentul va continua pe scena mare din Parcul Central al orașului, sâmbătă, 17 august, cu un concert pop simfonic, și duminică, 18 august, de la ora 19:00, cu un Regal folcloric, Maestrul Gheorghe Zamfir fiind prezent în ambele seri, alături de invitați de marcă ai muzicii internaționale. Intrarea este liberă!