În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița va fi gazda primei ediții a Taberei de Creație pentru copii „Toamna la Chindie”, concepută ca o alternativă de petrecere a timpului liber din vacanța modulului 1 de învățare, aferentă anului școlar 2024-2025.
Atelierele propuse sunt: păpuși pe linguri de lemn, împletituri din pănuș, cusături tradiționale și Icoane pe sticlă.
Fiecare copil poate opta pentru 3 ateliere, iar taxa de participare pentru toată săptămâna este de 60 de lei/copil. La finalul taberei, pe data de 2 noiembrie, se va organiza o excursie de documentare, în zona Vâlcea, cu vizitarea muzeului etnografic de la Bujoreni, Muzeul Satului Vâlcean, apoi un popas inedit la Muzeul Trovanților, pentru a descoperi câteva din minunile naturii și o vizită la o stupină și la gospodăria unui apicultor, pentru a descoperi tainele unei meserii milenare. Vârsta minimă: 7 ani. Intervalul orar de desfășurare a atelierelor este 9:00-12:00. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, până la data de 24 octombrie 2024, la următoarele numere de telefon: 0721327910 sau 0737572449.