În săptămâna 7-11 aprilie 2025, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, se va desfășura cea de-a IX-a ediție a programului cultural educaţional „Să știi mai multe, să fii mai bun!/Săptămâna Verde”, dedicat activităţilor extracurriculare.
Programul, care cuprinde mai multe tipuri de ateliere, precum pictura icoanelor pe sticlă, cusăturile tradiționale și semințele magice, încondeiatul ouălor sau decorațiunile din hârtie și mărgelele dichisite, are ca scop promovarea frumuseții artei populare românești și stimularea creativităţii elevilor.
Pentru înscrieri, cadrele didactice pot face programări, în intervalul orar 09:00-15:00, la următoarele numere de telefon: 0721327910 sau 0737572449.
Taxa de participare este de 25 lei/copil, indiferent de numărul de zile pentru care se optează. Data limită a înscrierilor este 3 aprilie 2025.