↩  TÂRGOVIȘTEA TURISTICĂ - pagina principala
Ateliere educaționale, la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”
afis

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează, în anul școlar 2025-2026, următoarele ateliere educaționale interactive, care se vor desfășura în spațiile sale muzeale:

1. Căsuțe din lut - un atelier care își propune să-i familiarizeze pe copii cu lumea satului, inclusiv prin modelarea și pictarea căsuțelor din lut (tel. 0728765319);

2. Povestea scrierii – un atelier care le va oferi participanților posibilitatea de a afla istoria scrierii, de a crea litere și de a ornamenta pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată (tel. 0728765319);

3. Vlad Țepeș – legendă sau adevăr? – o activitate prin intermediul căreia copiii vor afla istoria domnitorului Vlad Țepeș și vor modela Turnul Chindiei (tel. 0728765319);

4. Drumul firului de lână – un atelier în cadrul căruia elevii vor descoperi etapele prin care trece lâna până devine obiect vestimentar, vor confecționa o păpușă din lână sau vor țese un semn de carte (tel. 0728765319);

5. La șezătoare – o activitate care le va oferi copiilor posibilitatea de a realiza obiecte din lut (tel. 0745767438);

6. Potcoava norocoasă – o activitate care le va permite copiilor să descopere importanța semințelor și rolul lor în protejarea casei și le va oferi ocazia de a confecționa potcoave norocoase (tel. 0734519568).

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon precizat la fiecare dintre atelierele menţionate anterior, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile. Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.

© 2015 Primaria Targoviste - Toate drepturile rezervate