↩  TÂRGOVIȘTEA TURISTICĂ - pagina principala
Casa Fusea – Pârvulescu, restaurată cu fonduri europene

Casa Fusea-Pârvulescu, unul dintre monumentele istorice din Târgoviște, urmează să intre într-un amplu proces de restaurare, după ce administrația locală a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru acest obiectiv.

Cladirea, situată pe Calea Domnească, nr. 208, se învecinează cu Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Național al Politiei Romane, și se află în imediata apropiere a Ansamblului Monumental Curtea Domnească.

Casa Fusea – Pârvulescu a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, pe vechile bolți ale unei case mai vechi din secolul al XVIII-lea ce aparținuse unei familii de boieri. De altfel, denumirea de Fusea vine de la această familie de boieri, care era înrudită cu scriitorii Ioan Alexandru Brătescu Voinești, Grigore Alexandrescu și Smaranda Gheorghiu.

În perioada interbelică, aici a locuit familia avocatului Gheorghe (Gogu) Pârvulescu a cărui soție, Alexandrina, provenea din familia Fusea. Așadar, cea de-a doua denumire a casei vine de la numele acestui avocat, care a fost una dintre personalitățile de frunte ale orașului.

De-a lungul timpului, clădirea a adăpostit prima expoziție muzeală din oraș, Casa de pensii, Rectoratul Universității Valahia, iar in ultima perioadă a fost gazda teatrului de păpuși și sediul bibliotecii pentru copii din cadrul Bibliotecii Județene Dâmbovița.

© 2015 Primaria Targoviste - Toate drepturile rezervate