Evenimente Evenimente

Înapoi

Parcul Chindia

 

 

Unul dintre cele mai frumoase locuri de relaxare din Târgoviște este Parcul Chindia.

parcul chindia

În vremuri îndepărtate, aici s-a aflat ceairul domnesc, care se continua pe celălalt mal al Ialomiţei, până la poalele Mânăstirii Dealu.

Primele știri despre amenajarea acestui loc datează din vremea lui Petru Cercel, care cultiva aici mândre grădini „a la italiana”, după tipicul celor la modă în Apus - precum cele ale Luvrului, unde domnul muntean zăbovise la curtea lui Henric al III-lea..

parcul chindia

Pe aleile grădinii, Mihai Viteazul trata cu solii imperiali înainte de a semna, la Mânăstirea Dealu, tratatul de alianţă cu împăratul habsburg.

După ce a fost pomenită şi în 1640 sub numele de „Grădina domnului”, 17 ani mai târziu găsim o descriere mai complexă, făcută de călătorul Clas Ralamb, în care se menționează un chioşc pentru ospeţe cu taraf şi lăutari.

Între 1697-1698, Brâncoveanu construia aici un foişor de zid susţinut de coloane din piatră de Albeşti, după gustul oriental, ale cărui ruine, dezvelite ulterior, au alimentat o legendă potrivit căreia ar exista un tunel ce răzbate de aici, pe sub albia Ialomiţei, până la Mânăstirea Dealu.

parcul chindia

Între 1697-1698, Brâncoveanu construia aici un foişor de zid susţinut de coloane din piatră de Albeşti, după gustul oriental, ale cărui ruine, dezvelite ulterior, au alimentat o legendă potrivit căreia ar exista un tunel ce răzbate de aici, pe sub albia Ialomiţei, până la Mânăstirea Dealu.

Decorul maiestuos al ruinelor Curţii Domneşti spre apus ne incită imaginaţia spre reconstituirea istoriei dramatice a acestei aşezări a vitejilor oşteni şi, în partea opusă, silueta dealurilor, pe care este aflată Mânăstirea Dealu, face din plimbările pe aleile parcului o adevarată desfătare.


 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)