Resurse Naturale Resurse Naturale

Lacuri

Lacul Scropoasa

Trasee:

Dobrești : Dobrești - poteca spre N pe Valea Ialomitei - marcaj - Cheile Orzei - confluenta cu Valea Scropoasa...
Bușteni : Bușteni - S - Cascada Urlătorilor - V- Piatra Arsă - Cabana Peștera - peste Râul Ialomița – Peștera Ialomiței - S - Valea Ialomiței (aval) - Cheile Zănoagei - Lacul Scropoasa – Dobrești

Lacul Bolboci

Trasee:

Pucioasa : Pucioasa - Valea Ialomitei - Lacul Pucioasa - Dobresti (Pestera Ratei) - Cheile Orzei - Lacul Scropoasa - Cheile Zanoagei - poteca - Lacul Bolboci - Cheile Tatarului - Pestera Ialomitei - Valea Ialomitei (obarsie) - Vf. Omu (2505m alt) si inapoi sau variante de trasee

Munții

Unitatea montană carpatică, situată în partea de nord, cuprinde două masive – Leaota și Bucegi - complet diferite ca structură geologică și înfățișare. Masivul Leaota este alcătuit predominant din șisturi cristaline cu pante domoale și culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoțite de versanți cu înclinare moderată, având înălțimile cele mai mari în Vârful Leaota: 2133 m. Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii și conglomerate și numai parțial din calcare, are înălțimi frecvente peste 2000 m: vârful Omu - 2505 m, vârful Doamnele - 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidență flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanța de gresii, marne și conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiționat apariția prin dezagregare și eroziune diferențială, a unui relief rezidual de turnuri și coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele și Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiței domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Țapului), doline, chei (Horoabele, Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peșteri (Ialomiței). Relieful structural este evidențiat prin suprafețele structurale, abrupturi, brine și polițe structurale. În bazinul superior al Ialomiței sunt localizate,de asemenea, numeroase urme ale glaciațiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turcesc și de la obârșia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.

Peșteri

Peștera Ialomiței supranumită Peștera Regilor, cunoscută și sub numele de Peștera Schitul Ialomiței, este situată în localitatea Moroieni, județul Dâmbovița, între Cabana Padina și Hotelul Peștera, pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, la o altitudine de 1.660 de metri.

Aceasta a fost săpată de pârâul Horoaba, afluent pe dreapta al râului Ialomița, în calcarele jurasic-superioare din culmea sud-estică a muntelui Bătrâna și rămâne unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Munții Bucegi și chiar din țară.

Peștera atrage încă din cele mai vechi timpuri. Prima mențiune a fost făcută de I. Kleinlauf în anul 1793, într-o lucrare despre peșterile din Transilvania. La 1897 era considerată cea mai mare cavitate subterană din Principatele Române, iar în 1953 a fost realizat primul plan în detaliu de către o echipă condusă de Mihai Șerban și Iosif Viehman și publicat (1974) în Buletinul Clubului de Speologie "Emil Racoviță''.

Prezentând atât galerii, cât și săli, Peștera Ialomiței are o desfășurare mixtă pe un singur nivel, cu o lungime de aproximativ 480 metri, dintre care 400 metri sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit ''Altar'' urmând în amonte o porțiune de încă 80 metri, cu galerii și săli. Pot fi admirate sălile Mihnea Vodă, Decebal, Sf. Maria, La Răspântie, La Altar, Grota ascunsă și Grota Urșilor, unde au fost găsite schelete ale ursului de peșteră.

La intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în secolul al XVI-lea, de voievodul Țării Românești Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici în pribegia sa spre Transilvania (1510) și a ridicat lăcașul de cult în semn de mulțumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci. De-a lungul timpului mănăstirea a ars de mai multe ori (de patru ori în patru sute de ani), însă a fost refăcută ridicând-se și un corp de chilii, iar piatra de temelie a fost așezată de ÎPS Vasile Costin, Arhiepiscopul Târgoviștei, în anul 1993. Povestea acestui schit de călugări se pierde în vremurile străvechi, Legenda susținând că însuși Sf. Andrei, întemeietorul credinței ortodoxe la români, s-ar fi refugiat o perioadă în peșteră.

La baza intrării în Peștera Ialomiței există și un străvechi cimitir al călugărilor, care au trăit aici cu secole în urmă. Pe unul dintre morminte lespedea este tot timpul caldă. Măsurătorile radiesteziștilor au demonstrat că locul poartă încărcătură energetică, dar nu au putut spune de ce natură este această energie și ce anume produce vibrațiile depistate în interiorul peșterii.

Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, aflată la 18 metri deasupra fundului văii. Prima sală a peșterii, numită ''Mihnea Vodă'', are o lungime de 115 metri, lățimea de 15 metri și înălțimea de 10-25 de metri. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peșterii. Astăzi, acesta intră în subteran înainte de a ajunge la grotă și se varsă mult mai jos, în Ialomița.

Urmează galeria ''Pasaj'' cu lungimea de 20 de metri și lățimea între 1-8 metri. La intrarea în această galerie este amplasată o poartă metalică, dincolo de care se poate pătrunde, numai cu ajutorul ghidului, într-un culoar larg de 1-2 metri și înalt de 1,5—2 metri. Acest culoar conduce în sălile ''Decebal'' în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii printre care Grota Sf. Maria denumită astfel de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria.

Cea mai mare și spectaculoasă cavitate este Sala Urșilor Aceasta este lipsită de apă și are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite oase la nivelul solului care dovesc că în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, aici au fost probabil ultimele refugii ale ursului cavernelor ''Ursus Spelacus Blum''. Din Sala Urșilor se deschide o galerie de 2 metri înălțime denumită ''Fundul Peșterii'', care cândva conținea coloane ce uneau bolta de sol. Urmează Galeria Apelor până la ''Altar'', locul până la care este accesibilă Peștera.

Punctul ''la Altar'' ar fi fost întrebuințat, potrivit tradiției, de unii sihaștri în vechime pentru oficierea serviciului divin. Stalactitele sunt așezate în așa fel încât creează iluzia unui altar de biserică. De asemenea, aici curge pârâul Peșterii denumit ''Izvorul de apă vie'' despre care se spune că ar fi apa sfântă a dacilor, fără bacterii sau nitrați. Se presupune că izvorul subteran ar trece peste zăcăminte masive de argint ducând apa la puritate maximă, în timp ce oamenii de știință susțin că puritatea se datorează unor anomalii geo-magnetice. Tot aici se găsește un bolovan despre care legenda spune că a fost dăruit oamenilor de Zamolxe și dacă îl atingi ți se îndeplinește orice dorință.

În ce privește fauna, s-au găsit reprezentanți din aproape toate grupele de faună ce trăiesc în peșterile din țara noastră, de semnalat fiind prezența unei specii troglofile de coleoptere, Duvalius (Duvaliotes) procerus, răspândită la exterior pe munții din jurul Brașovului.

Temperatura aerului din galerii variază între 9 și 12 grade Celsius, iar umiditatea este de la 85 — 100%.

În urma reabilitării, vechiul punct de informare și taxare a fost înlocuit cu unul nou, au fost modernizate aleile de acces pietonal și platforma exterioară, au fost înlocuite scările interioare și podețele, s-au montat sisteme de supraveghere video. De asemenea, au fost achiziționate echipamente de sonorizare și a fost realizată o platformă pentru susținerea unei scene metalice demontabile unde vor avea loc spectacole, vor fi vizionate filme documentare sau se vor ține slujbe religioase.

Vizitatorii pot găsi aici bănci pentru odihnă, pubele ecologice și altele.

Reţeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică a județului Dâmbovița este legată de râurile Ialomița, Argeș și Dâmbovița ( și afluenții acestora) care străbat teritoriul județului.

Densitatea rețelei hidrografice este relativ mare, în funcție de factorii naturali se poate observa o zonalitate altitudinală, cea mai mare densitate aflându-se în zona montană ( 0,5 - 0,8 km/kmp), descrescând în subcarpați și ajungând la 0,3 km/kmp în zona de câmpie.

Sunt trei bazine hidrografice în județ ( BH Ialomița - 38 localități, BH-Dâmbovița - 27 localități, BH Argeș- 23 localități ) și își desfășoară activitatea în teritoriu 4 sisteme de gospodărire a apelor ( SGA Dâmbovița, SH Văcărești, SGA Golești și SGA Ilfov- București ).

Cea mai importantă apă curgătoare care străbate teritoriul Târgoviştei, curgând pe direcţia NV-SE este râul Ialomiţa, ce-şi are izvoarele în Munţii Bucegi. Ialomiţa are un curs permanent amenajat prin prag de fund pentru protejarea podului rutier și de cale ferata de la Teiș și cu un baraj în dreptul sediului Apele Române (priza Valea Voievozilor) din care se formează derivația Târgoviște, aval de baraj la circa 200 m este un prag de fund. Datorită cursului meandrat s-au produs eroziuni excesive în zona podului de la Teiș, de aceea au fost executate apărări de mal și lucrări de consolidare la pilele podului.

Debitul este variabil influenţat mai ales de precipitaţiile ce cad mai ales în cursul superior al bazinului hidrografic. Debitul mediu este de 9-13 mc/s, iar viteza apei râului variază între 0,75 m/s şi 8,4 m/s. Râul Ialomiţa adună apele din acest teritoriu prin numeroase văi cu caracter torenţial. Din albia Ialomiţei se desprind Iazul Morilor – folosit la irigarea culturilor de legume de la marginea oraşului, un canal de derivaţie de cca. 4 km lungime şi un alt canal de derivaţie de cca. 6 km lungime care asigură, în aval, debitele unor acumulări de pe valea Ilfovului.

La precipitațiile excesive din 7 mai 2005, nu s-au produs fenomene de inundabilitate pe teritoriul orașului deoarece râul prezintă maluri înalte de 5-7 m.

La 3-4 km spre vest de valea Ialomiţei curge Ilfovul, care izvorăşte din pădurile Teişului şi pe care, în aval de municipiu, s-a amenajat o salbă de lacuri (Bunget, Ilfoveni, Udreşti). În raza oraşului Târgovişte poate fi semnalată şi prezenţa pârâului Milioara (Mierea), canalizat şi deviat către râul Ilfov. Pânza de apă freatică se găseşte la adâncimi diferite în funcţie de forma de relief şi de petrografia variată, specifică Câmpiei piemontane. Astfel, pe terasa Ialomiţei pânza freatică se află la adâncimea medie de 3-5 m, iar în lunca înaltă a Ialomiţei şi în lunca pâraielor Ilfov şi Milioara la adâncimea de 1,5-3 m.

Există la acest moment 116 puțuri de adâncime cu un debit total instalat de 3.240 mc/oră și o sursă de suprafață cu un debit instalat de 1.260 mc/oră. Singura sursă în funcțiune este cea subterană, cea de suprafață fiind în conservare.

Volumul total de apă autorizat, captat din subteran și surse subterane de apă este Vmax = 23.493 mii mc / an, 116 puțuri (Hulubești, Dragomirești Nord-Mănești-Gheboieni, Dragomirești Sud, Lazuri-Văcărești) astfel:

Dragomirești Nord: 6.307 mii mc/an;
Dragomirești Sud: 788 mii mc/an;
Hulubești: 3.154 mii mc/an;
Mănești: 3.784 mii mc/an;
Lazuri – Văcărești: 9.460 mii mc/an.

Pentru apa din surse subterane există stații de pompare la:

Lazuri, cu un debit instalat de 30.240 mc/zi
Dragomirești Nord cu un debit instalat de 31.104 mc/zi
Dragomirești Sud cu un debit instalat de 4.320 mc/zi
Hulubești cu un debit instalat de 12.960 mc/zi
Stație pompare stație tratare cu un debit instalat de 12.960 mii mc/zi

Resursele de sol

Solul şi subsolul reprezintă o resursă naturală ce trebuie gestionată într-o manieră durabilă.

Solurile din zona oraşului Târgovişte sunt soluri argiloiluviale brun-roşcate specifice suprafeţelor ocupate în trecut sau în prezent, de păduri de cvercinee şi acoperite cu löessuri sau luturi löessoide. Existenţa unui orizont de humus de 20-40 cm conferă acestor soluri o bună fertilitate pentru plantele de cultură (cereale, legume etc).

În afara pierderilor cauzate de urbanizare, solul de pe teritoriul Târgoviştei are de suferit în special în zona platformei industriale din sudul oraşului, datorită emisiilor de pulberi cu conţinut de metale grele, rezultate din procesele industriale.

Resurse minerale

Ca resurse minerale pot fi menţionate:

pietrişurile şi nisipurile existente într-o zonă puternic aluvionară;
petrolul şi gazele de sondă exploatate în localităţile din apropierea municipiului: Teiş, Aninoasa, Răzvad prin Schela de Petrol Târgovişte;
gazele naturale (metan) sunt aduse de la mari distanţe prin reţeaua de transport şi distribuţie naţională sau sunt importate.

Resurse cu valoare peisagistică – biodivesitatea (vegetaţia, fauna)

În interiorul unei raze de cca. 15 km se pot regăsi importante suprafeţe de pădure care reprezintă resurse economice, dar au şi valoare peisagistică: Pădurea Bradului (650 ha), cu trupurile Aninoasa, Viforâta, Gorgota, Mănăstirea Dealu; Pădurea Priseaca (1223 ha), în teritoriul administrativ al municipiului Târgovişte; Pădurea Teiş (2800 ha); Pădurea Lucieni (2000 ha); Pădurea Râncaciov (2000 ha). Părţi ale acestor păduri se pot constitui ca zone pentru odihnă şi agrement.

În municipiul Târgoviște au fost identificați 36 de arbori cu valoare de monument al naturii, din cele mai diverse specii, și anume: stejari (Quercus Robur), salcâmi japonezi (sophora japonica), larice (larex decidua), platani (platanus orientalis), castani (aescilus hippocastanum), frasini (fraxinus tomentosa), tei (tillia tomentosa), molid (picea excelsa), pin (pinus silvestris), nuc american (juglans nigra), dud alb (morus alba), arbore de miere (evodia hupehensis), arborele pagodelo (ginko bilboa), arborele iudei (ceris siliquastrum), chiparos de baltă (taxiodium distechum) și tisa (taxus bacata). Cei mai mulți dintre ei se găsesc la Muzeul Scriitorilor Damboviteni, restul au fost plantati in diferite puncte ale orasului cum sunt Parcul Chindiei, Colegiul National Constantin Carabella, Liceul Economic si Palatul Copiilor Targoviste.

Un loc special îl ocupă Dealul Mănăstirii, unde asistăm la fenomenul, îngrijorător, de distrugere a vegetaţiei, în special a pădurii şi plantaţiilor de pin aflate pe versantul dinspre nord-nord-vestul mănăstirii, din cauza defrişărilor şi păşunatului, ceea ce duce la dispariţia habitatelor din zonă şi generează alunecări de teren.

Dintre plantele ierboase specifice zonei se pot aminti: iarba grasă, pirul, trifoiul. Pe pajişti, în mai-iunie înfloresc multe plante: păpădia, romaniţa, margareta, piciorul cocoşului, gălbenele. În păduri întâlnim primăvara toporaşi, măseaua ciutei, brebenei, floarea paştelui, ciuboţica cucului, viorele, precum şi o plantă rară, ocrotită de lege - crucea voinicului (Hepatica transilvanica).

În apropierea lacului de pe Ilfov şi a bălţilor se află o vegetaţie palustră şi acvatică alcătuită din stuf, papură, pipirig, piciorul cocoşului de apă. Vegetaţia ornamentală cuprinde arbori şi arbuşti (castan, plop, salcie, lemn câinesc, gard viu, tuia, tisa etc) şi numeroase specii de flori, dintre care se pot aminti trandafiri, petunii, lalele. O parte dintre arbori, în special plopii, au atins vârsta maturităţii şi trebuie înlocuiţi cu puieţi.

Suprafețele arabile sunt în cea mai mare parte ocupate de culturi de legume. Pădurile din zona Priseaca sunt de gorun și stejar. În luncile principalelor cursuri de apă: Dâmbovița, Ialomița cresc păduri de esențe moi (zăvoaie din anin alb, negru, plop și salcie).

Solurile din zona orașului Târgoviște sunt de tipul argiloiluviale brun roșcate cu orizont de humus de 20-40 cm, cu o fertilitate bună pentru plantele de cultură. Solurile suferă de impactul cauzat de urbanism și de activitățile industriale, mai ales în zona de sud a orașului.

Resursele subsolului sunt reprezentate de argilele folosite la fabricarea cărămizilor, nisipuri și pietrisuri, petrol și gaze. Argilele au fost exploatate în partea de nord a orașului. Vechea carieră a fost abandonată și în excavația rezultată a funcționat o perioada de timp un lac. Structurile petroliere din zona Târgoviște- Răzvad sunt exploatate prin sondele existente în partea de nord a orașului în zona Mihai Bravu.

Pe teritoriul municipiului Târgovişte se afla cca. 40 de arbori seculari (stejari, tei, salcâmi boiereşti, duzi,etc) sau specii de arbori din Lista Roşie de plante (larice, tisa) - cei mai multi aflaţi în parcul de la Muzeul scriitorilor dâmboviţeni - care ar trebui să fie puşi sub ocrotire, ca monumente ale naturii.

Spaţiile verzi în zonele de locuinţe precum şi spaţiile verzi de aliniament au aportul lor la oferirea unui microclimat mai sănătos şi constituie o rezervă potenţială în măsura în care va creşte preocuparea pentru îmbunătăţirea calitativă a plantaţiilor dendro-floricole. Vegetaţia cultivată este reprezentată de grâu, orz, porumb, secară, floarea-soarelui, lucernă, trifoi etc. În lunca înaltă a râului Ialomiţa se cultivă legume şi zarzavaturi: varză, roşii, morcovi, ceapă, usturoi, ardei, gogoşari, spanac, salată etc.). Livezile de pomi fructiferi (meri, peri, pruni) şi plantaţiile de viţă de vie se găsesc pe versanţii însoriţi ai dealurilor din împrejurimi.

Fauna -este diversă, fiind caracteristică zonelor de câmpie şi zonelor colinare. Pădurile din jurul oraşului sunt populate cu iepuri, vulpi, viezuri, dihori. Dintre păsări coţofana şi cioara se situează pe primul loc. Fauna acvatică e reprezentată de clean, mreană, roşioară, biban. Animalele domestice frecvente sunt: porcinele, bovinele, ovinele, caprinele, cabalinele, păsările de curte şi albinele, câinii şi pisicile.