Adevărată oază de verdeață și liniște, grădina constituie opera marelui prozator târgoviștean, I. Al. Brătescu Voinești. O primă descriere o realizează chiar scriitorul prin intermediul unei scrisori adresată lui Titu Maiorescu, datând din perioada plantării grădinii și mai apoi în anul 1912 în schița ”Nicușor”, apărută în volumul ”Întuneric și lumină”: ”Se văd rondurile de flori frumoase și locul unde joacă copiii crochet; … se vede terasa îmbrăcată în flori albastre, unde mănâncă boierii vara; … căprioara cu țarcul ei; … grădina cu poame…”.

Și astăzi, ronduri de flori și arbori, printre care o lariță – conifer căruia îi cad frunzele iarna – îl străjuiesc pe scriitorul devenit umbră de piatră. Jos, la Iazul Moilor, s-a consumat mica tragedie a privighetorii care a înghițit cârligul undiței uitate. Câteva bănci și o masă de piatră, sub un uriaș castan, stejarii seculari și bronzul Iuliei Oniță reprezentând pe Coresi – întâiul tipograf care a reușit să zidească trainic cuvântul românesc, schițează personalitatea acestei grădini.

Sursă informativă: G. Mihăescu, E. Fruchter, C. Manolescu, Ghid de oraș, Editura Sport – Turism.