Evenimente
TONY BULANDRA
Anton Bulandra s-a născut la Târgoviște, într-o familie numeroasă, cu 11 băieți și o fată. Tatăl – Anton Bulandra era farmacist, originar din Suceava, și mama – Elena Schwab provenea tot dintr-o familie de farmaciști din județul Mehedinți. După căsătorie, părinții acestuia s-au stabilit la Târgoviște
Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților, apoi a urmat liceul la București, iar la 18 ani a fost primit la Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa lui Constantin Nottara. În timpul liceului, Anton Bulandra si-a descoperit pasiunea pentru actorie și, în 1902, Tony Bulandra a debutat pe scena Teatrului din București în piesa „Pygmalion", a lui Bengescu-Dabija, în rolul Phadrel. În al doilea an de conservator a căzut examenul de bacalaureat, astfel că a decis să plece în turneu cu Trupa Nottara și a jucat „Laert” din Hamlet. Anul următor și-a luat bacalaureatul, a susținut examenul la drept, dar a renunțat la studii pentru teatru.
De numele marelui actor se leagă primul film din istoria cinematografiei românești, „Amor fatal”, a cărui premieră a avut loc în anul 1911. A fost căsătorit cu renumita actriță Lucia Sturza, alături de care a jucat în numeroase piese de teatru și, împreună, au înființat mai multe companii și teatre, precum: Compania Dramatică Mărioara Voiculescu - Bulandra și Teatrul Modern (1914); Teatrul Comedia (1915); Compania Bulandra Maximilian Sorin (1924).
Tony Bulandra a interpretat numeroase roluri, care au contribuit la o carieră de succes, iar pentru aceasta a fost răsplătit cu următoarele distincții: „Steaua României” în gradul de Comandor, „Bene Merenti” cl. I, „Meritul Cultural” și cu „Legiunea de Onoare Franceza”.
Marele actor se stinge din viață la 5 aprilie 1943, în București. În istoria teatrului românesc, Anton va rămâne Tony Bulandra.
În data de 1 septembrie 1974 a luat naștere Teatrul Popular „Tony Bulandra”, iar la 21 octombrie 1966, Consiliul Local al Municipiului Târgoviște aprobă înființarea Teatrului Municipal „Tony Bulandra”.
Sursa: - „Viața lui Tony Bulandra”, IOAN MASOFF;- Enciclopedia Orașului Târgoviște.
Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)