Evenimente Evenimente

Înapoi

ȘCOALA PROZATORILOR TÂRGOVIȘTENI

 

 

Școala Prozatorilor Târgovișteni constituie un curent literar semnificativ în literatura noastră după perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Se admite că aceasta continuă tradiția literaturii pașoptiste și interbelice. Este un titlu generic dat acestei mișcări, ilustrată prin opera lor de prozatorii: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa, cărora specialiștii îi adaugă pe Petru Creția și Alexandru George. Ei au creat o literatură bazată deseori pe ficțiune, pe care nu au comunicat-o publicului decât după vârsta de 40 de ani, în baza unui legământ respectat, cultivând absurdul, grotescul și gratuitul. Programul ideologic al așa-zisei ”școli” nu este exprimat explicit, el se deduce din titlurile, dedicațiile, prefețele, notele, interviurile, convorbirile, confesiunile și paginile lor de jurnal. Târgoviștenii, de la care generația optzecistă și nu numai a luat lecții de rectitudine morală, au impus în istoria literaturii ficțiunea romanului ca jurnal intim, autoportretizarea. Se fac numeroase trimiteri la momentele trăite în vechea Cetate de Scaun, care este descrisă în toate ipostazele, cu accentuate note de nostalgie. Opera lor marchează începuturile prozei postmoderne românești.

Sursă informativă: George Coandă, Enciclopedia orașului Târgoviște, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012.


 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)