Evenimente Evenimente

Înapoi

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

 

 

Mircea cel Bătrân, fiul lui Radu I, din dinastia Basarabilor, şi al doamnei Calinichia (doamna Anca sau Ana), s-a născut în anul 1355..

Mircea cel Batran

Numele său vine de la Mircea cel Mare sau Mircea cel Vechi și i-a fost atribuit postum pentru a putea fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

Mircea cel Batran

Și-a început domnia la 23 septembrie 1386, ca succesor al fratelui său Dan I (ucis în lupta cu Ivan Şişman), într-o vreme în care ameninţarea otomană era în ascensiune.

În perioada domniei, politica dusă de Mircea a constituit un model de urmat în plan militar și diplomatic, fiind orientată către:

- organizarea armatei;

- dezvoltarea comerțului, care aducea venituri importante visteriei;

- consolidarea instituțiilor statului;

- construirea unui sistem de apărare prin ridicarea mai multor cetăți și fortificații;

- mutarea reședinței la Târgoviște, unde ridică prima casă domnească, zidul de incintă și biserica-paraclis a curții.

În vremea sa, pe întreg cuprinsul țării, au fost ridicate numeroase biserici şi mănăstiri, cea mai de preț fiind Mânăstirea Cozia.

În plan extern, politica dusă de Mircea cel Bătrân a vizat următoarele:

- înfăptuirea unor alianțe solide și asigurarea granițelor, care aveau rolul de a păstra independența țării;

- consolidarea pozițiilor strategice cucerite pe linia Dunării.

În perioada domniei sale, au existat numeroase confruntări cu otomanii, una dintre cele mai importante bătălii fiind cea de la Rovine, din 1394, când voievodul român a ieșit învingător.

Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la Mănăstirea Cozia, care avea să fie necropola domnească a familiei sale. I-a urmat, la cârma țării, fiul său Mihail I.


 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)