Evenimente Evenimente

Înapoi

Poarta Vânătorilor va fi restaurată!

 

 

Astăzi debutează lucrările având ca obiect restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a obiectivului monument istoric “Poarta Dealu – Vânătorilor”, aflat pe Aleea Coconilor, în apropierea stadionului “Eugen Popescu”.

poarta vanatorilor targoviste

Execuția vizează, în linii mari, refacerea, în tehnică tradițională, folosindu-se cărămidă de epocă, a celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele 2 arce, refacerea zonelor de zidărie degradată cu același tip de cărămidă, refacerea integrală a paramentului și rostuirea acestuia, urmată de operațiunea de protejare, punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și stradal în concordanță cu amplasamentul, refacerea pavajului.

Pentru a reveni la imaginea istorică, pe acest sector de drum nu vor exista trotuare, circulația pietonală va fi demarcată de cea auto prin bolarzi cilindrici din piatră, cu diametrul de 25 cm, iar zidurile din subteran se vor marca prin caramidă de pardoseală.


 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)