Evenimente Evenimente

Înapoi

Ateliere educaționale, la Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”

 

 

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște, județul Dâmbovița, organizează, în perioada următoare, două ateliere educaționale interactive:

1. Povestea scrierii: Taina scrisului de știi \ tu cu pana poți să scrii - un atelier în care copiii vor afla răspunsurile la aceste întrebări în cadrul atelierului „Povestea scrierii”. În plus, vor avea ocazia să creeze litere pline de fantezie și să ornamenteze pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată.

2. Drumul firului de lână - atelier dedicat cunoașterii unor meșteșuguri tradiționale, în cadrul căruia, elevii vor descoperi etapele prin care trece lâna (tuns, spălat, scărmănat, caier, tors, țesut), până ajunge obiect de îmbrăcăminte sau decor și vor asista la o activitate demonstrativă de vopsire a lânii. Totodată, se vor putea familiariza cu obiecte folosite în industria casnică textilă (furcă de tors, fus, roată de tors, darac) și vor confecționa o păpușă din lână și vor țese un semn de carte.

Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani și vor fi organizate în zilele de 15, 16, 17, 22, 23, 24 noiembrie 2023, între orele 9:00 – 10:30 și în zilele de 6, 7, 9 decembrie 2023, între orele 9:00 – 10:30

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00. Programările se vor face cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile și doar în perioadele specificate.

Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.


 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)