Evenimente culturale Evenimente culturale

Înapoi

Festivalul Medieval ”Dracula”, la Târgoviște.

În perioada 15 – 17 iunie, are loc la Târgoviște a 5-a ediție a Festivalului Medieval "Dracula".

Evenimentul, devenit deja o tradiție, recreează parfumul unei epoci de referință în istoria orașului.

Timp de 3 zile, din zori și până în seară, mult după chindie (perioada din zi în care apune soarele, și care a dat numele unuia dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Târgoviște, Turnul Chindiei), meșteșugarii îi așteaptă pe turiști să realizeze împreună obiecte de artă medievală iar cavalerii se vor lupta haiducește, cu sabia și arcul.

Vor avea loc spectacole cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri și costume medievale, spectacole pentru copii, artiști pe picioroange, cascadori și, nu în ultimul rând, spectacole cu teme istorice.

În cadrul evenimentului, va avea loc festivalul "Grădinile Internaționale ale Târgoviștei", un concurs inedit de grădinărit care, în acest an, are ca temă Centenarul Marii Uniri.

Vă invităm să veniți în vechea capitală a Valahiei!


 

Programul evenimentelor:


 

VINERI, 15 iunie

09:00 – Deschidere Festival Concurs "Grădinile Internaționale ale Târgoviștei" editia a II a în Anul Centenarului – Parcul Chindia
16.00 – 23.00 - Tabăra medievală – negustori, meșteșugari, expoziție de arme, ulcioare și vase decorative
17.00 – Interactiv cu publicul - Demonstrații de disciplină și antrenament de luptă, întreceri haiducești – trupele Anacronism Sibiu și Paladinii de Terra Medies
18:00 – Deschidere oficială festival 
18:30 – Recital de muzică instrumentală
21.00 - 21:45 – Parada medievală – Solie la Turnul Cetății - Traseu: Teatrul Tony Bulandra – Bd. Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Curtea Domnească
22:00 – Recital muzică instrumentală (cimpoaie) – trupa Bordo Sarkany; Spectacol cu foc – trupa "Hypnosis Fire"


 

SÂMBĂTĂ, 16 iunie

10.00 – 23.00 – Tabăra medievală – negustori, meșteșugari, expoziție de arme, ulcioare și vase decorative 
11.00 – 19.00 – Ateliere tematice de mânuirea sabiei, tras cu arcul - trupele Anacronism Sibiu și Paladinii de Terra Medies
11.30 – Spectacol de teatru pentru copii – Parada picioroangelor – Teatrul Municipal Tony Bulandra și trupa Anacronism
13.00 –Muzică instrumentală cu Grupul de tulnicărese "Moațele din Avram Iancu" și dansuri medievale cu artiștii trupei Anacronism
16.00 – 18.00 - Interactiv cu publicul –Demonstrații de disciplină și antrenament de luptă, întreceri haiducești - Paladinii de Terra Medies
18.00 – "DANSUL PÂNZELOR" – spectacol de dans și acrobații cu pânze – Anacronism Sibiu
18:30 Recital de muzică medievală – Grupul de tulnicărese Moațele din Avram Iancu și formația Nomen Est Omen
19.30 – Spectacol istoric – "Antim Ivireanul" – scenă ruine Curtea Domnească 
21:00 – Spectacol cascadori/demonstrație dresură cai – Clubul de echitație Balotești – Parcul Chindia (zona ruine)
22:00 – Spectacol cu foc – trupa Paladinii de Terra Medies


 

DUMINICĂ, 17 iunie

10.00 – 23.00 – Tabăra medievală – negustori, meșteșugari, expoziție de arme, ulcioare și vase decorative - 
11.00 – 13.00 – Ateliere tematice de mânuirea sabiei, tras cu arcul, dans medieval 
11:30 – Spectacol de teatru pentru copii – Teatrul Municipal Tony Bulandra
12.00 – "Domnițele Cetății" dansuri medievale – Anacronism, Paladinii de Medies 12:30 - Recital de muzică medievală - trupa Nomen Est Omen
16:00 – Premierea concurenților din cadrul festivalului concurs 
16.00 – 18.00 – Ateliere tematice de mânuirea sabiei, tras cu arcul, călărie, dans medieval 
17.00 – Prezentare de ținute vestimentare medievale "Grădinile Internaționale ale Târgoviștei" editia a II a
17.30 - "Dansul spadelor" – Moment coregrafic susținut de artiști ai trupei Anacronism
18 .30 - Spectacol istoric "Balada lui Constantin Brâncoveanu" – Teatrul Municipal Tony Bulandra
20.30 – CONCERT - Gheorghe Gheorghiu – muzică folk, Trupa Corbu (Ad-Hoc) - muzică disco easy hardcore, cu influențe medievale
22:00 – Spectacol cu foc - trupa "Hypnosis Fire"


 

Toate evenimentele vor avea loc în incinta Complexului Muzeal „Curtea Domnească" și în Parcul Chindia din Municipiul Târgoviște

‼ACCESUL este LIBER‼

 


Târgul de Mărţişor (februarie-martie)
Tudoriţa sau Paştele cailor (martie)
Sărbătorile Pascale (aprilie-mai)
Concursul şcolar Art4U (mai)
Festivalul Internaţional de Interpretare Instrumentală „W.A. Mozart" (mai)
Festivalul Păpuşilor Vii (mai-iunie)
Atacul de Noapte (iunie)
Festivalul Cultura Urbană (iunie)
Festivalul BABEL
Bienala „Gheorghe Petraşcu"
Festivalul internaţional de Folclor (septembrie)
Târgul Meşterilor Populari (septembrie)
Zilele Cetăţii Târgovişte (septembrie)
Crizantema de Aur (octombrie)
Festivalul-concurs naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor" (octombrie-noiembrie)