În dimineata zilei de 10 mai 1866, capitala era pregătită de sărbătoare. Oamenii purtau haine de duminică, iar casele erau împodobite cu steaguri si ghirlande de flori.

În această zi frumoasă de primăvară, intra în București principele Carol, cel care avea să devină domnitorul țării pentru aproape cinci decenii.

După ce trăsura principelui, trasă de doisprezece cai, a ajuns în Dealul Mitropoliei, Carol a fost întâmpinat de Nifon, mitropolitul-primat din vremea respectivă. În prezența acestuia și a deputaților ce reprezentau districtele României, dar și a altor funcționari de rang înalt, Carol va depune jurământul de credință.

Astfel, printr-o ceremonie simplă și după o călătorie cu peripeții, Carol devine domnitorul Principatelor Unite ale României, sub numele de Carol I.

Tot într-o zi de 10 mai, dar 15 ani mai târziu, Carol I va fi încoronat Rege al României, după ce, pe 15 martie 1881, Adunarea Deputaților votase, în unanimitate, proiectele de lege prin care domnitorul urma să devină Rege, iar România regat.

Festivitatea a început cu 21 de salve de tun, ca și în ziua în care principele a ajuns pentru prima dată în capitală. Pe drumul spre Palat, Carol I, însoțit de această dată de soția sa, Elisabeta, au fost întâmpinați de mulți români entuziasmați că participă la un astfel de eveniment istoric. Coroana purtată cu această ocazie de Carol I avea o însemnătate adâncă: fusese turnată din oțelul unui tun turcesc capturat de armata română la Plevna, în 1877.

Astfel, in prezent, ziua de 10 Mai are trei semnificaţii în istoria țării :

10 mai 1866: are loc depunerea jurământului de către Carol I, ca Principe Suveran al României;

10 mai 1877: devine lege documentul prin care fusese proclamată Independența Romaniei, prin semnarea lui de către domnitorul Carol I;

10 mai 1881: Carol I devine regele României.